cu nerabdare si mai ales cu multa mandrie, ca toti romanii de altfel care viziteaza parisul, am pornit sa vizitez atelierul lui brancusirecreat de renzo piano in inima parisului, langa centrul pompidou.
poate si din cauza asta, am ramas insa putin dezamagit, si nu atat de creatiile maestrului, bineinteles, cat de organizarea ce imi parea fara ratiune a operelor, ca intr-un acvariu, de neatins, fara de legatura, conexiune cu vizitatorii, asa cum speram eu, ca in orice muzeu, casa memoriala, ori atelier.
mai ales ca, se pare ca prin reconstruirea atelierului/studioului, renzo piano nu a intentionat
o recreare etnologica de la layout pana la cel mic detaliu cat sa comunice unitatea pe care Brancusi a creat o intre sculpturi si spatiul atelierului.
o recreare etnologica de la layout pana la cel mic detaliu cat sa comunice unitatea pe care Brancusi a creat o intre sculpturi si spatiul atelierului.
unitate pe care brancusi a cautat o spre sfarsitul vietii, si care a fost de altfel, o implinire a intregii lui creatii.
Brancusi a fost obsedat de aceasta relatie, intre sculpturi si spatiul din imprejurul lor iar acesta apropiere a operelor una cu cealalta in interiorul spatiului l-a oprit sa le vanda, preferand sa le concentreze in extinderea si metamorfozarea lor cu spatiul, cu mediul... 
ps hm, usor cam semidoct... :)
brancusi
nu-l intelegi pana nu il simti
nu-l intelegi pana nu il simti
pana nu il gusti
in libertate
creator
divers
complex
inca viu
