Frankenstein

 Dacă Mary Shelley ar vedea filmul lui Guillermo del Toro, probabil ar spune ceva de genul: „Nu m-am gândit la asta, dar da, are sens.” Del Toro reușește să transforme povestea clasică într-o combinație de poezie gotică, dramă existențială și… surprinzător… un mic manual despre cum prietenia îți poate salva viața. Sau, în cazul monstrului, îți poate salva măcar reputația.

Filmul arată ca o expoziție de Halloween făcută cu un buget absurd de generos: lumini verzi, umbre care par că au luat lecții de actorie și un laborator care ar face OSHA să plângă. Del Toro nu dezamăgește: e plin de emoții întunecate, frumusețe în lucruri urâte și urâțenie în lucruri aparent frumoase — practic, un fel de „Instagram vs. Realitate”, varianta gotică.

Monstrul și prietenia, o relație complicată

În centrul filmului stă Monstrul, care, în lipsa unui nume, îl vom numi Gigel Frankenstein. Gigel nu cere mult de la viață: un pic de acceptare, poate o îmbrățișare (cu grijă, să nu rupă coloane vertebrale), și doi-trei prieteni care să nu fugă țipând la vederea lui.

Aici intervine tema prieteniei, tratată de del Toro cu aceeași delicatețe cu care îți cari pisica la veterinar. Adică blând, dar cu o tensiune emoțională evidentă. Prietenia devine forța care poate transforma creatura în… nu neapărat om, dar măcar într-un aproape-om capabil să vadă lumea altfel decât prin lentilele „toți vor să mă ardă pe rug”.

Del Toro arată că destinul uman nu e bătut în cuie; el e modelat de ceilalți. Victor Frankenstein creează un monstru, dar prietenia (sau lipsa ei) creează omul din interiorul monstrului. Practic, dacă Gigel ar fi primit o îmbrățișare sinceră în primele cinci minute de la naștere, probabil că n-am fi avut romanul, filmul, nici 200 de adaptări, iar Halloween-ul ar fi fost mult mai plictisitor.

Morala, în stil del Torian

Filmul sugerează că prietenia este antidotul pentru singurătate, neînțelegere și tragediile provocate de savanți care se joacă de-a Dumnezeu fără să citească termenii și condițiile. În final, rămâi cu impresia că ființele create din bucăți de cadavre pot învăța compasiunea mai bine decât oamenii care le-au adus la viață. Ceea ce, sincer, explică multe lucruri despre societate.

Verdictul

Un film emoționant, gotic, puțin înfricoșător, destul de amuzant (uneori involuntar) și profund. Dacă îți place del Toro, o să-l iubești. Dacă nu-ți place del Toro… probabil ai un monstru interior care așteaptă să fie îmbrățișat.