sâmbătă, 25 decembrie 2010

Mesajul de Crăciun al Majestăţii Sale Regele Mihai I


Mesajul de Crăciun al Majestăţii Sale Regele Mihai I



Români,

Pentru câteva minute, vă spun bun găsit din liniştea căminului nostru de la Săvârşin. Am trecut cu toţii printr-un an greu, cu destule suferinţe şi nemulţumiri. Dar în viaţa multora dintre noi au existat şi motive de bucurie şi speranţă.

Felicit pe cei care au reuşit performanţe economice, mai ales micii întreprinzători şi companiile mijlocii. Felicit pe tineri şi pe profesorii din universităţi, licee şi şcoli, care au continuat munca lor importantă, în ciuda greutăţilor. Felicitări celor din agricultură, care au reuşit să meargă mai departe, deşi rămaşi fără resurse şi încurajare. Felicit funcţionarii publici, diplomaţii, militarii, oamenii de artă, pentru stăruinţa lor de a-şi face datoria, deşi puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional.

Sunt mâhnit pentru toate momentele prin care mamele, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă.

România are nevoie de infrastructură şi de instituţii respectate. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este o piatră de temelie a societăţii. Universităţile răspund administrativ faţă de guvernare, dar au nevoie să fie libere din punct de vedere organizatoric şi ştiinţific.

Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, am mers în oraşele şi comunele ţării, încurajând profesii, iniţiative, organizaţii şi instituţii. Am făcut în anul care se încheie multe vizite internaţionale, în care am susţinut interesele fundamentale ale României.

Suntem cu gândul la militarii români din teatrele de operaţii. Sunt mândru de sutele de mii de români aflaţi la lucru în străinătate pentru o viaţă mai bună şi mai demnă. Ei ajută mult familiile lor şi România.

Toate guvernele europene au acum greutăţi. Criza economică obligă la măsuri impopulare. Totuşi, există multe feluri de a micşora asprimea consecinţelor pentru populaţie. 2011 va fi poate ceva mai bun, dar vor exista dificultăţi, drept pentru care ţara trebuie să fie protejată.
Sper ca anul viitor să aducă respect şi etică în instituţii, simţ al datoriei şi altruism în viaţa publică. Valorile şi competenţa ar trebui să fie criteriile noastre. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor publice şi în regulile lor!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

vineri, 24 decembrie 2010

REM

cea mai mare trupa rock in viata din america
ne-o pregateste la anu' in martie, de un nou album:
COLLAPSE INTO NOW

pana acum REM ne-au obisnuit, dincolo de sound, cu versuri deloc banale, ce transmit mesaje uneori consistente, uneori ironice ce nu pot fi luate in seama,
alteori insa, cu trecerea timpului capatand alte intelesuri.

apropo de versuri, ce mi se pare interesant este ca (tot uneori :)
pot aparea similititudini sau coincidente cu povesti cunoscute...


1. "Outsiders"



You took me to the restaurant where we first met
You knocked a future shock crowbar upside my head
I got caught with the stop of the tick-tock, tick-tock clock
When you told me what you knew
Lost in the moment
The day that the music stopped...


2. "Bittersweet Me"

http://www.youtube.com/watch?v=-R2hvKDFLHE&feature=related

You strip down and lay yourself out,
I know you can't fake it,
But are you tired and naked?

3. "E-bow the letter"

http://www.youtube.com/watch?v=5cnIQHJ169s&feature=channel

Are you?
Dreaming of Maria Callas, whoever she is
This fame thing, I don't get it
I wrap my hand in plastic to try to look through it
Maybelline eyes and girl-as-boy moves
I can take you far
This star thing, I don't get it

4. "The Great Beyond"

http://www.youtube.com/watch?v=k_JnCWT-_O8

I'm pushing an elephant up the stairs
I'm tossing up punchlines that were never there
Over my shoulder a piano falls
Crashing to the ground

5."Man on the Moon"



Moses went walking with the staff of wood.
Newton got beaned by the apple good.
Egypt was troubled by the horrible asp.
Mister Charles Darwin had the gall to ask.

6. "Nightswimming"

http://www.youtube.com/watch?v=ahJ6Kh8klM4&feature=related



Nightswimming, remembering that night
September's coming soon
I'm pining for the moon
And what if there were two
Side by side in orbit
Around the fairest sun?
That bright, tight forever drum
Could not describe, nightswimming

7. "The sidewinder slepps tonite"



Baby, instant soup doesn't really grab me.
Today I need something more sub-sub-sub-substantial.
A can of beans or blackeyed peas, some Nescafe and ice,
A candy bar, a falling star, or a reading of Doctor Seuss;

8. "All the way to Reno"

http://www.youtube.com/watch?v=zHlpWokiduk

Wing
Is written on your feet
Your achilles heel
Is a tendenc
To dream
But you've know that from the beginning
You didn't have to go so far
You didn't have to go

9. "Find the River"

http://www.youtube.com/watch?v=KIJGlTu5sEI

Me, my thoughts are flower strewn
Ocean storm, bayberry moon
I have got to leave to find my way
Watch the road and memorize
This life that pass before my eyes
Nothing is going my way

10. "Electrolite"

http://www.youtube.com/watch?v=1LewYq40Svw

If I ever want to fly
Mulholland Drive
I am alive
Hollywood is under me
I'm Martin Sheen
I'm Steve McQueen
I'm Jimmy Dean


cel mai recomandat insa, site-ul oficial al formatiei:
http://remhq.com/index.php

See you in heaven if you make the list!
);

update 07.10.2011
intre timp ne-au mai pregatit ceva anu asta baietii astia...de-o despartire! si nici macar nu am apucat sa ii vedem si noi live!

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Bono


a aparut de curand cartea biografica si in limba romana

scrisa in 2002 de o 'danielle steel' a biografiilor





premiera filmului KILLING BONO... la anul
dar nu si in romania.







vineri, 3 decembrie 2010

True Love Waits

ai multiplicat de 10 ori durerea suferita si nu ai aplicat-o cu seninatate?
nuuu???
degeaba.
nu ai trait atunci!


miercuri, 1 decembrie 2010

Eve (fata lu' daddy)




Daddy cu pricina e chiar Bono.

Mogosoaia






































La muzeu in Bucuresti

o zi la muzeul natioonal de arta, in bucuresti.









un pic cam prea putini romani, sau mai bine zis, mai nimeni.


ma intreb, de ce asa de multi romani la Luvru
pe langa Collosseum sau chiar la Schonbrunn
ori prin restul capitalelor europene?




nu ca am putea cumva sa comparam cu multitudinea operelor de acolo, dar de la cateva zeci de mii de vizitatori pe zi la un muzeu gen Luvru sa zicem, pana la maxim cateva sute la muzeul nostru national de arta, parca e un pic cam mult.

sa stam la cateva statii de tramvai de atatea capodopere ale artei romanesti si chiar europene si sa le ignoram?


am vizitat cu placere (din nou) expozitia de arta romaneasca de la muzeul national de arta europeana unde sunt
de la obiecte de cult bisericesti, ramasitele unor manastiri de mult uitate, chiar daramate, cum e cea de la Vacaresti, fost centru al culturii si scolii romanesti
pana la pictura moderna romaneasca a unor Grigorescu, Luchian, Palade, Tonitza, Baba
sau sculpturile unor brancusi sau irimescu.

ai ce sa vezi, ai ce sa inveti, mai ales ca e istoria noastra, e cultura noastra.

in plus daca ai timp, poti sa vizitezi si
expozitia europeana din galeriile aceluiasi muzeu unde gasesti rembrandt, el greco ori rubens.

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

facebook?

trent reznor
nu avem drumuri dar avem retele de socializare...???

dap, la fel de sarcastic, dar genial intr-o singura replica dl. Fincher, in ultimul sau film: 'social network'.

un pic mai dark, usor ironic, sarcastic de ce nu la adresa generatiei facebook, dar atent ca si in celelalte filme, la fiecare detaliu, exploreaza insa un pic alte teme spre deosebire de 'fight club' sau 'seven ', subiecte mai actuale perioadei in care traim.

si da, e adevarat. facebook s-a nascut din frustrare, ura si neputiinta.
din handicapul unui inadaptat
dintr-o flegma virtuala adresata celui de langa tine
adresata aproapelui

dar a cucerit lumea
si va continua sa o faca...
din pacate.

o cronica misto a filmului aici:
http://www.kamikazeonline.ro/2010/10/500-000-000-of-your-friends-wont-like-this/#more-19367

luni, 11 octombrie 2010

luni, 20 septembrie 2010

rodin






the main point is to be moved, to love, to hope, to vibrate, to live.
to be a man before being an artist.

rodin




22.08.2010

le musee rodin

vineri, 20 august 2010

atelier brancusi

cu nerabdare si mai ales cu multa mandrie, ca toti romanii de altfel care viziteaza parisul, am pornit sa vizitez atelierul lui brancusi
recreat de renzo piano in inima parisului, langa centrul pompidou.







































poate si din cauza asta, am ramas insa putin dezamagit, si nu atat de creatiile maestrului, bineinteles, cat de organizarea ce imi parea fara ratiune a operelor, ca intr-un acvariu, de neatins, fara de legatura, conexiune cu vizitatorii, asa cum speram eu, ca in orice muzeu, casa memoriala, ori atelier.

mai ales ca, se pare ca prin reconstruirea atelierului/studioului, renzo piano nu a intentionat
o recreare etnologica de la layout pana la cel mic detaliu cat sa comunice unitatea pe care Brancusi a creat o intre sculpturi si spatiul atelierului.

unitate pe care brancusi a cautat o spre sfarsitul vietii, si care a fost de altfel, o implinire a intregii lui creatii.











































Brancusi a fost obsedat de aceasta relatie, intre sculpturi si spatiul din imprejurul lor iar acesta apropiere a operelor una cu cealalta in interiorul spatiului l-a oprit sa le vanda, preferand sa le concentreze in extinderea si metamorfozarea lor cu spatiul, cu mediul...












ps hm, usor cam semidoct... :)



brancusi

nu-l intelegi pana nu il simti
pana nu il gusti

in libertate
creator

divers

complex

inca viu

miercuri, 18 august 2010

sacre coeur



prima zi in orasul luminilor



in drum spre 'inima sfanta' am mancat cele mai bune 'les moules de bouchot'

facon leon specifique belgienne:)


am urcat la dome sacre coeur - unde am vazut poarta si turnul.






aici turnul eiffel vazut din sacre coeur prin observator (de maimutzel)

vineri, 13 august 2010

Perseidele la Stonehenge




fasciculul de meteoriti Perseide declanşat în august atunci când Pământul trece printr-un flux lăsat de cometa Swift-Tuttle

vineri, 30 iulie 2010

the suburbs

the suburbs''so can you understand?
why I want a daughter while I'm still young
I wanna hold her hand
and show her some beauty
before this damage is done
but if it's too much to ask, it's too much to ask
then send me a son''

arcade fire - the suburbs


http://www.arcadefire.com/lyrics/

duminică, 25 iulie 2010

ne vei lipsi lance



cel mai mare sportiv al zilelelor noastre, lance armstrong si-a incheiat cariera la paris la finele ''tour de france'' 2010 dupa una din cele mai frumoase cariere sportive




chiar daca nu pe culmile gloriei asa cum ar fi fost frumos, a luptat pana la sfarsit cu toate ca sansele forma sau varsta nu il mai ajutau

ramane cel mai titrat ciclist al tuturor timpurilor cu cele mai multe tururi consecutiv castigate mai exact sapte din 1999 pana in 2005 dar si un castigator al luptei cu moartea mai exact cu cancerul

un adevat erou
un adevarat supravietuitor
un luptator
o adevarata vedeta

ne vei lipsi Lance
'le tour' fara tine nu va mai fi la fel

sâmbătă, 24 iulie 2010

Sony's World Photography Awards



Fuerzabruta, Nicky Loh, Singapore


Kashmir - 06, Andy Spyra, Germany

Beware the Squirrels, Claire Rosen, USA.

miercuri, 21 iulie 2010

Viva Zapata

in amalgamul filmelor proaste din ultimii ani, este din ce in ce mai greu sa vezi un film bun.

'viva zapata' filmul lui Elia Kazan din 1952 este un fim ce merita vazut. nereusind sa il vad din pacate cu multi ani in urma, prin anii studentiei, cand aveam timp de mers pe la cinemateca din eforie,
l-am gasit intamplator la televiziunea publica acum cateva seri.



am inceput urmarindu-l din dorinta de a-l vedea pe brando, care face si aici un rol superb, insa pe parcurs spre surprinderea mea am ramas tot mai uimit si de prestatia lui anthony quinn, care nu era chiar printre preferatii mei, dar care m-a convins ca a fost intr-adevar un actor fantastic.




filmule este plin cu cadre si imagini minunate, replici geniale, pilde si proverbe...
l-as revedea cu placere oricand.

ps incep sa ma numar printre cei care se intreaba nu de ce platim taxa de televiziune publica ci de ce platim abonamentele la cablu' pentru televiziunile particulare. apropo, oare ce rating si ce audienta o fi avand filmul? :)))

sâmbătă, 10 iulie 2010

Arhetipuri






ARHETIPURI

Parca pentru a ma ajuta, aflat in fata unei imposibile alegeri (Massive Atack sau Ramstein) prima editie a evenimentului organizat in colaborare cu O.A.R. la Patriarhia Romana s-a ridicat nu numai la inaltimea asteptarilor mele, ci si ale arhitectilor prezenti in numar destul de mare dupa umila mea parere dar si dupa experientele avute cu evenimentele de acest gen. A avut de toate:
-degustare vin (pacat ca aici d-nii arhitecti au tinut sa socializeze, ceea ce nu e rau, dar nu s-a auzit nimic din ce a cuvantat somelierul invitat)
-prezentare onorabila Catalin Stefanescu (cu cateva mici scapari la prezentarea sponsorilor, dar nu-i bai)
-nelipsitele discursuri inaltatoare ale partenerilor
-momente speciale, cvartete, concerte pop-opera, tombola si premii.
Ce a placut in mod special ??? Premierea noii generatii de absolventi sau studenti.
Felicitari organizatorilor si speram ca evenimentul sa creasca de la editie la editie.

ps nu am reusit sa ajung la ramstein din pacate si am auzit ca a fost 'fierbinte de tot' insa am reusit sa vad ultimele piese din setlistul massive atack de la zone arena. inclusiv "marakesh (atlas air)" -
piesa anti-corporatista cu desfasurarea brandurilor, ceea ce mi-a reamintit ca trebuie desfasurat un manifest de genu' si in Romanica noastra. mai vedem...




http://www.youtube.com/watch?v=JCaLGSy2eQQ&feature=related

marți, 22 iunie 2010

Deeply Sorry for ''Bloody Sunday''!


Dupa mai bine de 38 de ani in Anglia, prim-ministrul David Cameron cere scuze in numele a jumatate de tara, pentru atentatele din 30 ian '72 impotriva unui grup de 14 demonstranti irlandezi ucisi in duminica denumita "Bloody Sunday''.





In acelasi timp se dovedeste a fi si un gentleman desavarsit in timp ce pozeaza :) ridicand bastonul unui veteran al celui de-al doilea razboi mondial si al Legiunii de Onoare.

La noi . . . nimic interesant.

Sounds of the Universe





din categoria trupelor care nu au fost nici cand premiate dar fac concerte cu stadioane pline

duminică, 20 iunie 2010

Lectii din scoala vietii ''Screw It, Let's Do It'' Richard Branson


Tocmai am terminat de citit cartea lui Richard Branson, fondatorul companiilor Virgin. Poreclit de angajatii lui, Dr. Yes, acestia fiind usor amuzati de faptul ca Branson tinde sa raspunda automat si pozitiv mai mereu la orice rugaminte sau intrebare de-a lor.
Lucru foarte normal daca vrei sa incurajezi initiativa, nu? Un mic exemplu, citez: ''am abordat intotdeauna afacerile intr-un mod neconventional, concentrandu-ne pe oamenii nostrii si pe clienti si dand autonomie afacerii.
Cauta punctele forte ale anagajatilor si acestia vor inflori. Daca tot timpul critici si cauti numai ce e rau, se vor ofili. Cu totii avem nevoie de apa la radacina.''

Un exemplu pentru 'managerii' zilelor noastre care isi doresc subalterni plini de initiative, dar nu stiu sau nu reusesc sa incurajeze, ci dimpotriva.


PS Atentie! Nu contine pic de teorie, asa cum se vede si din titlul cartii!

sâmbătă, 12 iunie 2010

Waka waka Africa

Editia din Africa de Sud este dupa parerea mea cea mai frumoasa editie din ultimele, in ciuda scepticilor care se plang, de numarul mic de specatori (platitori) si nu numai. Deh, interese. :) Cine nu si-ar fi dorit sa se intample o minune, si datorita lipsei de fonduri si intarzierii lucrarilor la stadioane, FIFA sa mute organizarea evenimentului.
Eu zic totusi ca editia va fi un succes, din startul ei deja se vede ca este plina de viata si de culoare, de pasiune si frumusete, si asta datorita africanilor, care pun suflet in ceea ce fac.
Discutia este cat din vanzarile si asa mici de bilete, ajung inapoi in Africa de Sud, si cat la forul organizator?
http://www.youtube.com/watch?v=pRpeEdMmmQ0

In ton cu CM 2010, nenea Bono a scos si el una bucata piesa, in colaborare cu John Legend si Angelique Kidjo...:)
Priveste aici:
http://www.youtube.com/watch?v=Adblv1qpOtI

p.s. Bono (aici cu fiul lui Lance Armstrong) in curs de recuperare in vila sa din Franta...

sâmbătă, 5 iunie 2010

Do you, Mr. Dylan?


"Could you use homosexuality as a catalist to provoke existentialist consciousness?" ... se intreaba cineva pe un post YouTube la ''Bob Dylan-Ballad of a Thin Man'', vis_a_vis de intrepretarea magnifica facuta de Cate Blanchett in "I'm not there'', excelentul film al lui Todd Haynes.
Bineinteles, este raspunsul nostru. Numai sa fie consumat cu moderatie (sau mustar). :) Si modestie.
Merita ascultata si varianta The Pavement la melodia lui Dylan din coloana sonora a filmului.
Cat despre concertul din 2 iunie a lui Dylan, pur si simplu SUBLIM! Ireal. Se intampla in Romania???
Do you, Mr. Dylan?

duminică, 30 mai 2010

play hurl berl

sig. Berlusconi nu se tine de cuvant privind reducerea datoriilor din Africa, asa cum a promis in 2005.

sa ne jucam un pic si sa dam cu el de pamant :)
mai ales ca summitul G8 din Canada se apropie

http://www.one.org/international/actnow/hurlberl/?id=1700-4631829-SUucDCx&t=3


ONE.org

Draga Prietene

Ai dreptate, ai perfecta dreptate. Avem voie sa avem viziuni diferite, avem voie sa credem si sa avem pareri diferite.
Avem voie sa nu mergem la vot si sa lasam pe altii sa voteze, sau sa mergem si sa nu votam sau sa anulam votul, lucru care mie imi pare chiar mai grav, desi probabil disperarea uneori ne poate impinge si la astfel de gesturi.

Dar sa credem! Si sa facem ceva in sensul asta. Sa nu ne blazam. Sa nu ne lasam dominati de cei multi si sa devenim nesemnificativi. Mai bine singur, fara prieteni, despartit sau necasatorit, nerealizat, somer si fara bani decat limitat, multumit ca am mai pontat si azi, satisfacut si increzut. Increzut!!? Da, exact! As prefer sa fiu poate mai degraba increzator, desi in lumea asta…
Nu vreau sa fiu inconjurat si plin de asa zisi ‘tovarasi’ care isi urmaresc interesele si care dupa colt ranjesc satisfacuti sau injura printre dinti. Nu doreste cred nimeni asta. Desi … realitatea de zi cu zi ne contrazice. Suntem ispiti de succes, vrem sa fim pe culmile lui si facem totul sa ajungem acolo. Iar cand suntem acolo nu stim sa avem timp de nimic din ce e frumos si simplu de trait, de bucuriile naturale, normale ale vietii.
Eu prefer sa acult ‘damage-ul’ vorba lui Thom Yorke, si vreau sa cred ca pot face ceva ca el sa nu se intample. Prefer sa cred ca eu ma lupt cu el, ca ma lupt zilnic si ca nu trece o zi fara sa imping sulita si sa il mai istovesc putin. Ca Sf. Gheorghe in lupta cu balaurul.
Imi pare rau, ca poate uneori este indicat sa fii mai tolerant cu parerile celor din jur, poate e mai indicat sa militezi pentru intelegere toleranta si comuniune decat sa incerci sa impui si sa consideri ca doar parerea ta este importanta chiar daca, ai dreptate. Chiar daca esti sigur ca ai perfecta dreptate, chiar daca stii ca totul se duce rapa, toata omenirea, toata credinta, toata speranta ta ca totusi lucrurile pot fi indreptate…uneori.
Mia bine sa fim increzatori asadar, entuziasti, simpli si naturali. Fericiti, poate, de ce nu, sa credem in naivitatea noastra ( a mea de fapt) de ‘a fi perfecti’.
Ce trufie…J

Art is . . .

Ce inseamna arta? Sau, poti scrie, poti compune, poti picta, poti sa creezi orice dar sa o faci din inlauntrul tau, din simtaminte, din suflet, din ceea ce crezi tu ca ai. Daca ai cevaJ...
Arta poate fi doar adevar, nu poate fi minciuna.
Arta poate inseamna ...zvacnire.
Arta se poate naste din durere (like a baby).
Din neputiinta.
Din umilinta de a nu accepta. Dar nu din slabiciune sau din trufie.
Arta se naste din placerea de a trai. Din iubirea de frumos. Din ura de urat. Din rasetul cristalin al primaverii.
Arta poate fi o raza de speranta pe timpul unei furtuni ravasitoare, nimicitoare... Arta este atunci cand iti simti inima plina/umpluta de revarsatul apei de munte si tot arta se numeste cand iti simti sufletul calcat/tavalit in picioare, iar atunci trebuie sa vrei sa descrii ce simti in: cuvinte, sunete, culori sau forme.
Arta se naste ori din placerea de a trai sau din iubirea de frumos ori din ura de urat, ura de dispret, scarba de scarbit.
Din zambetul cristalin al primaverii, din sacrificiul final, din jertfa totala ... finala. J
Din ultima strigare in fata disperarii, din prima exclamatie sau din exaltarea in aparitia si revarsarea luminii, din privirea iubitei, din gandul senin al mamei, sau Inaltarea la Ceruri...a Tatalui.



23.03.2010