4.30 dimineata, sunt ultimul care poate da avertismente insa si primul care nu le poate auzi si totusi treaz si plin de scenarii, neverending story-uri…nimic nici un semn care sa prevesteasca un happy end.
Este karma in totul sau poate nu, cutitul sau ruleta, momentul declansator, un boom sau un pas in spate, o scanteie, o trauma... O rugaciune ori poate un vis?
Stateam pe peron si priveam uluit …un timp, un secol parca, clipa nu se termina,
se dilata la infinit. Se derula totul in mintea mea, pe repede inainte, toata povestea cap coada, toate clipele
frumoase cu Tiger, primele zile de viata, momentele in care se odihnea la pieptul meu, prima zi la gradinita sau clipele cand alergam impreuna in gradina din spatele casei, nimic nu prevestea ce avea sa se intample pana la
urma, ca va fi atat de dificil sa mai putem petrece vreodata astfel de clipe impreuna. Desi ar fi trebuit sa fiu la pregatiri/repetitii cu colegii de trupa,
desi vanzarile de bilete pentru intregul turneu nu mai sunt motiv de ingrijorare, acum totul nu mai valora nimic, doar gandul ca nu mai suntem alaturi de ea era tot ce conta iar mintea-mi exploda.
Zambet si durere, atat poate duce orice suflet, visul insa, ceea ce ne motiveaza, e tot, si de fapt nimic.
Aceeasi
senzatie ca si zaharul, ca indulceste, pe moment numai…apoi acelasi gust amar.
In dragoste exista reguli? Depinde....dar care dragoste?
La un moment dat m-am consolat ca totul se va rezolva, ca voi putea sa ii vorbesc si sa ii explic, ca vom fi mereu impreuna si ca o voi sustine neconditionat insa, surpriza. ... Când am intrat in gară, trenul insa deja se departase.
Aud alarma insa si ma trezesc, respirand greu, ma pipai, apoi realizez si ma bucur, eram viu. Sau poate nu...
Uneori e nevoie sa deschizi o noua pagina, sa poti sa respiri din nou. Altfel totul pare ... nimic!
10/12/2024
Inspirata din povestea lui Michael Hutchence.
