One Battle After Another este genul de film care începe cu o explozie, continuă cu o explozie emoțională și se termină cu o explozie… de întrebări existențiale pe care tatăl din tine nu știa că le are. Dacă n-ai copii, pleci din sală gândindu-te „hm, interesant”. Dacă ai copii, pleci gândindu-te „oare am închis aragazul?” și „de ce n-am mers la terapie mai devreme?”.
Filmul urmărește un protagonist care trece dintr-o bătălie în alta — unele cu alți oameni, altele cu el însuși, cele mai grele fiind cele cu ideea de a fi tată. Pentru că, aparent, nimic nu zdruncină mai tare un bărbat decât combinația dintre responsabilitate, iubire necondiționată și lipsă cronică de somn.
Criza paternității e tratată cu maximă seriozitate: eroul nostru salvează lumea (sau ceva pe-acolo), dar nu știe cum să explice copilului de ce n-a fost la serbare. Poate să învingă dușmani, sisteme opresive și traume vechi, dar când vine vorba de o conversație sinceră cu fiul/fiica… cut to dramatic silence. Adevărata bătălie nu e pe câmpul de luptă, ci în bucătărie, la ora 22:47, când copilul întreabă:
„Tati, tu de ce nu ești niciodată acasă?”
Regia pare să spună clar: poți pierde războaie, poți pierde prieteni, dar nimic nu doare ca realizarea că ai devenit exact adultul pe care jurai că nu-l vei fi. Filmul e practic un manual emoțional despre cum să porți armură pe dinafară și pijamale cu supereroi pe dinăuntru.
Verdict final:
🎬 One Battle After Another nu e doar un film despre lupte, ci despre lupta supremă a bărbatului modern: să fie puternic, sensibil, prezent, responsabil și, ideal, să nu uite să cumpere lapte. Un film care te face să râzi, să oftezi și să-ți suni tatăl. Sau copilul. Sau terapeutul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu